Visit Sponsor

Written by • 00:00• Comunitatea locală, Octombrie 2026, Proiectul împreună, Proiectul împreună 2026

Ziua 276 – Silviu Răuță – 3 Octombrie 2026

Ziua 276 - Silviu Răuță - 3 Octombrie 2026

1 Timotei 1

Păstrarea adevărului Evangheliei presupune atât discernământ doctrinar, cât și un caracter transformat de har. Învățătura sănătoasă își atinge scopul atunci când produce dragoste, o conștiință curată și o credință sinceră, iar experiența harului devine temelia unei slujiri responsabile.

Motive de rugăciune:

Ne rugăm ca Domnul să ne dea discernământul de a deosebi învățătura sănătoasă de speculațiile și preocupările care produc controverse, dar nu contribuie la zidirea credinței (1 Timotei 1:3-7).

Ne rugăm ca Dumnezeu să formeze în noi o dragoste care izvorăște dintr-o inimă curată, o conștiință bună și o credință sinceră, astfel încât adevărul cunoscut să fie vizibil în caracterul nostru (1 Timotei 1:5).

Ne rugăm ca Domnul să ne păstreze conștienți de harul și îndurarea pe care le-am primit, ferindu-ne de mândrie și ajutându-ne să slujim cu recunoștință și smerenie (1 Timotei 1:12-16).

Ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să păstrăm credința și o conștiință curată în mijlocul presiunilor și încercărilor, fără a compromite adevărul sau integritatea vieții noastre (1 Timotei 1:18-19).

Visited 1 times, 1 visit(s) today
↑
Close